Revista Medicina Materno Fetala
Cautare: Cauta articole medicina
Abonare: Abonare articole medicina ginecologie
Centrul Medical Promed System
Articole medicina reproducere asistata
Articole inseminare in vitro

Ultimele articole


Partener oficial

Articole medicina obstetrica si ginecologie
Centrul Medical Promed System
 

Medicina materno-fetala » Genetica medicala » Sindromul WOLF-HIRSCHHORN

Definitie

Sindromul Wolf-Hirschhorn (SWH) sau monosomia 4p sau sindromul 4p- este cauzat de o anomalie de structura cromozomiala: lipsa unui fragment (deletia) din bratul scurt al cromozomului 4. Cu cat fragmentul este mai mare, cu atat boala este mai severa.

Frecventa bolii

SWH este o boala rara, incidenta ei fiind de 1:50.000 nou-nascuti, afecteaza toate rasele si este de doua ori mai frecventa la subiectii de sex feminin.

Aspecte genetice

SWH este produs de deletia unui fragment din bratul scurt al cromozomului 4. Acest lucru se noteaza prin conventie cu 4p- (cu “p” se noteaza bratul scurt al oricarui cromozom). Cand fragmentul este mare (cateva megabaze) el poate fi detectat prin cariotipul conventional si se asociaza cu forma severa de boala care presupune multiple malformatii. Daca fragmentul este scurt (microdeletia unei singure benzi, 4p16.3), lipsa lui nu se poate observa prin cariotip conventional, ci pentru a stabili diagnosticul este nevoie de o alta tehnica, numita FISH (hibridizare fluorescenta in situ). In acest caz boala este mai putin severa, fara malformatii.

Aceasta boala este mostenita?

In 87% din cazuri, SWH nu este mostenit, ci apare ca eveniment intamplator, in familii in care nu exista nici un membru afectat. Acest eveniment apare in timpul formarii celulelor reproductive (spermatozoizi la barbati sau ovule la femei) sau in timpul vietii embrionare precoce.

In 13% din cazuri insa, unul din parinti poarta o anomalie de structura cromozomiala asa-zis “echilibrata”, numita translocatie (2 sau mai multi cromozomi schimba intre ei fragmente). Cantitatea totala de ADN din fiecare celula este normala, de aceea individul respectiv nu are semne de boala. Cand sunt transmise mai departe generatiilor urmatoare, aceste anomalii pot deveni “neechilibrate”, adica copilul poate mosteni un cromozom anormal, care are un fragment in plus sau in minus.

Sfat genetic

Cand intr-o familie se naste un copil cu SWH, se recomanda efectuarea cariotipului sau FISH-ului ambilor parinti (FISH-ul poate descoperi translocatii submicroscopice, criptice la indivizi cu cariotip conventional normal!) pentru a stabili daca vreunul din ei este purtator al unei anomalii cromozomiale echilibrate. Daca aceasta situatie se confirma, cuplul respectiv are un risc de 50% la fiecare sarcina, de a avea un copil afectat. De aceea se recomanda diagnosticul prenatal in cazul sarcinilor ulterioare.

Daca parintii nu sunt purtatori ai unui rearanjament cromozomial, riscul de a mai avea un copil afectat (riscul de recurenta) este neglijabil.

Semne clinice

  • statura mica – intarziere de crestere
  • sistem nervos central: retard mental sever (intarziere in dezvoltarea psihica), cap mic (microcefalie), convulsii, hidrocefalie, malformatii cerebrale si cerebeloase
  • anomalii ale fetei: facies in “casca de razboinic grec” cu fruntea si glabela proeminenta; ochi indepartati (hipertelorism) si indreptati in jos (fante antimongoliene), pliu cutanat suplimentar in unghiul intern al ochiului (epicantus), strabism, coloboma si alte anomalii oculare; nas latit, gura cu buza superioara scurta, filtru scurt (distanta dintre nas si gura), despicatura labiala sau palatina (“buza de iepure” sau “gura de lup”), barbie mica (microretrognatie), urechi jos implantate, mari, cu forma anormala, surditate
  • cardiac: defecte de sept atrial, ventricular, anomalii ale valvelor cardiace
  • malformatii pulmonare
  • gastro-intestinal: hernie ombilicala, inghinala, diafragmatica, absenta veziculei biliare, malrotatie intestinala etc
  • genito-urinar: rinichi mici (hipoplazici), absenta unui rinichi (agenezie renala unilaterala), hidronefroza, malformatii renale si genitale (absenta vaginului, colului uterin, uter de dimensiuni mici – la femei, sau testicole necoborate, hipospadias – la barbati)
  • anomalii scheletice
  • imunodeficienta, susceptibilitate crescuta la infectii

Diagnostic

Pe langa examenul clinic, exista o serie de investigatii care pot ajuta la stabilirea diagnosticului: examenul radiologic, ecocardiografia, ecografia abdominala (renala), tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara.

Diagnosticul de certitudine se stabileste insa prin analiza citogenetica, si anume:

  • cariotip conventional: este cea mai utilizata metoda de diagnostic, insa deletiile de mici dimensiuni pot trece neobservate
  • analiza cromozomiala de inalta rezolutie: poate detecta deletii mici ale benzii 4p16.3, dar rearanjamentele cromozomiale mici (translocatii) pot fi dificil de descoperit chiar si cu aceasta metoda.
  • FISH-ul este o tehnica de citogenetica moleculara care permite diagnosticul microdeletiilor sau a translocatiilor criptice

Diagnostic prenatal

  • Ecografia de trimestrul II de sarcina poate detecta: intarzierea de crestere intrauterina, microcefalia, glabela proeminenta, despicaturile labiale si palatine, hernia diafragmatica, malformatiile cerebrale, cardiace, pulmonare, renale etc.
  • Aceste modificari duc la necesitatea efectuarii diagnosticului citogenetic, pe celule recoltate prin biopsie de vilozitati coriale (cand exista o suspiciune inca din primul trimestru de sarcina), amniocenteza sau cordocenteza (in al doilea trimestru de sarcina).

Evolutie si prognostic

In situatia in care deletia 4p are dimensiuni mari, malformatiile grave pot duce la moarte fetala, moarte perinatala sau in primul an de viata. Daca pacientul trece de varsta de 1 an, el va avea un progres lent, dar constant in dezvoltare. Speranta de viata nu este cunoscuta.

Viata cotidiana

Activitatile zilnice sunt limitate de retardul mental sever si de anomaliile fizice.

Tratament

Nu exista un tratament specific, care sa duca la vindecarea bolii, ci doar tratament simptomatic. Este necesara monitorizarea si stimularea continua a copilului, de catre o echipa formata din parinti, medici de diferite specialitati (genetician, pediatru, neurolog, cardiolog, oftalmolog, ORL-ist), logoped, fizioterapeut etc.